Ieri1182
Saptamana curenta16888
Luna curenta28457
Total5821592
in momentul acesta sunt 16 vizitatori si nici un membru online
Kubik-Rubik Joomla! Extensions
Informare privind şedinţa Comisiei speciale de retrocedare din data de 30 iunie 2020
Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor minorităţilor naţionale din România s-a întrunit, în data de 30 iunie 2020, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În cadrul acestei şedinţe, Comisia a decis restituirea în natură a două imobile, formate din construcții și terenurile aferente. Primul imobil, situat în comuna Zagăr (județul Mureș), a fost restituit Parohiei Evanghelice C.A. Zagăr, iar celălalt imobil, situat în municipiul Carei (județul Satu Mare), a fost restituit către Forumul Democrat al Germanilor din județul Satu Mare.
În vederea acordării de măsuri compensatorii, Comisia a aprobat transmiterea către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a patru dosare, dintre care două constituite de Fundația Caritatea, iar celelalte constituite de Parohia Reformată I Carei (județul Mureș), respectiv de Parohia Ortodoxă Română Sacoșu Turcesc (județul Timiș).
Totodată, Comisia a respins cererile de retrocedare formulate în 16 dosare constituite de culte religioase și în 6 dosare constituite de organizaţii ale minorităţilor naţionale. Deciziile de respingere se întemeiază pe următoarele considerente: imobilele fuseseră înstrăinate anterior preluării de către stat sau au fost preluate de la alte entități, imobilele au fost deja restituite solicitanţilor în baza altor legi reparatorii, solicitanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate, solicitanții nu au depus actele solicitate în termenul de 120/240 de zile prevăzut de Legea nr. 165/2013, cererile nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 sau O.U.G. nr. 83/1999.
De asemenea, s-a luat act de renunțarea la 3 cereri de retrocedare, dintre care două depuse în baza O.U.G. nr. 94/2000 și alta depusă în baza O.U.G. nr. 83/1999.
Presă